Închide ochii.Vezi cât de departe poţi ajunge şi nu te gândi la întoarcere.
Sunt omul cu mâinile în cătuşe lovind pereţii inimii.Mi se deschide o uşă.Merg înainte.Nu spun nimanui de unde vin sau unde ma duc; doar merg cu picioarele în lanţuri, cu sufletul târându-se pe coate spre miraculosul loc al uitării cu miros de carne râncedă şi mucegai înflorit.
Toate amintirile mele ard ca nişte vreascuri.
Stau în faţa propriei vieţi binecuvântând căldura iluziei şi stratul gros de cenuşă ocupă forma predestinată adevărului ultim.Pleoapele cad ghilotină peste irişi albaştri.Fără lacrimi, mă întorc pe o parte:un înger se tăvăleşte în praf.Prin sângele meu vizitiul îşi biciuie caii.
Sunt omul cu mâinile în cătuşe lovind pereţii inimii, nimeni nu mai aude nimic, nu mai spune nimic.