Noaptea. Ascunde totul privirii. Chipuri, gesturi, cuvinte încremenite pe buze, îmbrățișări, săruturi, atingeri. Deseori ascunde oamenii de ei înșiși. Le fură rușinea și le-o ascunde sărăcindu-i de toată protecția luminii. Le ascunde măștile. În fața nopții, oamenii rămân goi și aparent feriți de mantia neagră, se abandonează adevăratei lor naturi. Dezbrăcați, oamenii rămân ei înșiși. Sălbatici, violenți, erotici, caută arome de feromoni în aerul întunecat. Se apropie fără să se privească, se ating fără să se cunoască, se zgârie, se mușcă, gem. În noapte un singur ochi de felină rămâne deschis sugerând că omniprezenta Conștiință a universului nu doarme. La picioarele sale toate trupurile sunt negre. Sistemul solar tăcut și obscur ca un gând de abanos se prelinge ca un strop pe piciorul Zeiței, absorbit încet de pielea metafizică din care țâșnesc șarje multicolore de energie. El se apropie și-i atinge sânul care întărindu-se eliberează un val de energie în Tot. Energia plăcerii din care se vor naște dimensiunile gândului cu formă de trup. Chipul Lui radiază și din lumina și iubirea care se expandează în unde la infinit, se nasc planuri ale spiritului în care dragostea disipată în particule, transcede materia și devine un grăunte de opal cu nucleu de iubire. Nașterea viitorului altor miliarde de galaxii care, aruncate din ființă sa, începe un proces etern de definire și devenire. Buzele lor se întâlnesc și în timp ce limbile li se apasă violent Ea îl zgârie și scântei de foc explodează aruncându-se usiași globi de foc în eternul infinit. Multe lumi încă nenăscute se vor topi în apropierea lor, se vor hrăni cu energia lor, le vor admira strălucirea de departe privind-o prin materii translucide și dându-i nume. Îmbrățișarea Zeilor curge și emană zgomot în muțenia momentului, zgomot prin liniștea care tăie în infinit până devine sunet, strigăt, geamăt. În locul în care se contopesc zeii se nasc toate, manifestări umile ale atingerii Zeilor. Ai fost cândva acolo, în acel punct din care eternitatea neîntâmplată așteaptă să devină o primă sutime de secundă. Să se transforme. Tu porți același trup, un dar sacru și neprețuit. Același trup și spirit, aceeași emanație, aceeași forță de construcție sau distrugere. Și mai presus de toate, cheia imortalității tale, imaginația.
Odată ce ți-ai reamintit despre tine, odată ce trăiești în gând în propriu-ți interior, în noapte vezi dincolo de retina, direct în suflete. Le simți nevoile și slăbiciunile și ți le pune la picioare sincronicitatea. Cu cunoștiinta a ceea ce ești, rămâne din tot ceea ce ai fost, esența Zeilor. Înlănțuite de zale, în ziduri de beton, vezi trupuri. Cauți trupuri, exiști. Te manifești ca ceea ce ești. Ești Tu. Exiști. Acolo, în punctul fără de început sau sfârșit, în care fac dragoste Zeii.
