Începuturile sunt mereu plăcute.
Mi s-a
făcut dor să stau îmbrăţişată pe banca din parc, la lumina soarelui
puternic de toamnă şi să privesc frunzele arămii cum se preling din
copaci. Faptul că stăteam amândoi tăcuţi, mă relaxa, mă făceai să mă
simt liniştită, departe de necazuri.
Îmi cunoşti toţi paşii, îmi ştii mângâierile, îmi asculţi fericirile.
Tu mă ştii cel mai bine.
Faci parte
din mine, din povestea mea. Te-ai instalat în toate celulele mele, în
toţi porii, ţi-ai făcut un cuibuşor în amintirile mele. Nu mai vrei sa
ieşi! Sau poate nu te las eu să ieşi. Da, cred că asta e! Nu te las eu!
Dar cum să mă desprind de tine când ador să mă mângâi şi să mă alinţi?
Cum să te las să îţi strici adăpostul când eu tânjesc după întâlnirile
cu tine?!
Întâlnirile
cu tine sunt diferite. Mă simt în largul meu, ne comportăm nebuneşte,
suntem cei mai buni prieteni, suntem deosebiţi.
Întâlnirile noastre au acel "ceva" pe care nu pot să-l aştern pe hârtie.
Maşina timpului nu este la mine! La tine e. Întotdeauna a fost la tine!
L