Nici eu, nici tu, nu putem reda ceea ce cuvintele noastre neaga.
Plangem, plangem ceva ce nu vedem, ceva ce nu mai exista.
Plangem nimicul nostru pur care ne adancea dorul,plang puterea de a fi forma care iti definea prezenta.
Plang ceva pe care timpul si-a pus praful etern,plang distanta ce nu poate fi cersita nici de sufletele noastre stinghere.
Simt vartejul culorilor intrepatrunse in inima mea cand privirea ta imi nimiceste idealurile.
Insa pasii tai strambi te calauzesc spre iesirea din sfera mea,ma lasi intinsa pe linia sacadata a firii.
Nu, de azi nu mai am nevoie de o alta interventie divina.
De azi sunt un simplu om fara contur.