Privesc in gol si ascult notele fragile ale ploii fierbinti de vara.Stau intinsa pe marmura rece a unui pridvor vechi iar drumul pietruit ascunde mucegaiul multor oameni care neindemanatici si indiferent au pasit in intimitatea locului atat de important pentru mine.Picaturile se rasesc odata cu timpul petrecut in abundenta naturii,iar soarele nelinistit isi croieste drumul printre fumul si aburul raspandit prin aer.
Minutele trec iar eu nu ma pot opri,simt nevoia sa ma avant in inima necunoscutului,dar ceva ma tine legata de locul actual.
Ma simteam asa de singura printre firele lucioase ale ierbii fine din gradina dar apoi...tu cosmarul zgomotos si fin ai aparut ca un vuiet pe alea din fata casei, atunci cand stele au inceput usor sa pluteasca in noantele de pasteluri pictate de armistitiu dintre zi si noapte,seara.
Te regasesc in mine ca pe un cosmar care imi apartine complet fara a mai avea nevoie de alte vise aleatorii sa imi imprastie lumina.
Replicile native dintre noi se comporta sinistru si totul pare atat de mistic.Absorb cuvintele lumii si tot ma intareste dar sunetul tau ma dreseaza in cel mai ciudat mod.Nu am cum sa iti explic cum ma pierd stand si fredonandu-ti sonatele.
Absorbita de peisajul nocturn ma regasesc intr-un final si incep sa pictez universul in care ma desprind si ma arunc in bratele necunoscutului.Te doresc pentru ca tu esti necunoscutul meu,esti ceea ce eu nu pot fi,adevarul si minciuna,esti cliseul societatii mele.